Victor Ponta, audiat în dosarul lui Sebastian Ghiță. „Nu mi-a cerut să-l numesc pe procurorul Tudose în vreo funcție”

Victor Ponta, audiat în dosarul lui Sebastian Ghiță. „Nu mi-a cerut să-l numesc pe procurorul Tudose în vreo funcție
Publicat: 26/02/2018, 11:37
Actualizat: 25/03/2019, 20:47

„L-am întâlnit pe procurorul Tudose de vreo două ori. Prima oară am fost învățat la Sinaia la căsătoria unui prieten și am înțeles că Tudose era naș de cununie. În această calitate m-a salutat și am schimbat câteva cuvinte. Ulterior acestei întâlniri, la București, la biroul meu, am fost înștiințat că domnul Tudose dorește să îmi dea o invitație. Deoarece fiica mea făcea – și face pian – și fiica lui avea un concert de pian la Ploiești. Întâlnirea a durat 30 de secunde. Eram foarte grăbit. I-am spus că, dacă programul îmi permite o să onorez invitația, dar nu am reușit. De atunci nu l-am mai întâlnit și nu am mai vorbit niciodată”, a spus fostul premier în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Totodată, președintele completului l-a mai întrebat pe Victor Ponta dacă era prieten cu Sebastian Ghiță și dacă acesta i-a cerut să îl promoveze în vreo funcție pe procurorul Liviu Tudose.

„În acea perioadă eram prieten cu domnul Sebastian Ghiță, dar acum… Acesta nu mi-a solicitat niciodată să-l numesc sau să îi ofer lui Tudose vreo funcție. Sigurele persoane cu care am vorbit de Tudose erau Cazanciuc (fostul ministru al Justiției, n.r.) și Tiberiu Nițu (fostul procuror general, n.r.) Asta, ca urmare a faptului ca fusesem la nuntă și amândoi erau din Prahova, lucraseră în Prahova. I-am întrebat dacă îl cunosc. I-am întrebat dacă e o problemă de imagine publică dacă am fost la o nuntă unde el a fost naș. Nu știam cine este nașul. La acea nuntă, Ghiță nu a fost prezent. Eu l-am întrebat pe Cazanciuc dacă e o problemă cu Tudose. I-am spus că m-a invitat la Ploiești și l-am întrebat dacă vrea să vină”, a mai spus Victor Ponta.

Victor Ponta a fost audiat în acest dosar întrucât, la începutul lunii martie 2016, procurorul Liviu Tudose a susținut într-o declarație dată în fața procurorilor că „în primăvara anului 2014, împreună cu Ghiță Sebastian Aurelian a mers la Victor Ponta, ocazie cu care premierul i-a oferit o funcție de conducere, respectiv director Departamentului pentru Luptă Antifraudă sau o funcție de execuție în cadrul ONPCSB, propunere cu care acesta, în principiu, a fost de acord, dar care nu a mai fost materializată”, se arată în referatul Direcției Naționale Anticorpuție.

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost trimis, în 2016, în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, două infracțiuni de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității și conducerea unei mașini fără permis.

Alături de Sebastian Ghiță au mai fost trimiși în judecată Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sub acuzațiile de luare de mită și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, Viorel Dosaru la data faptelor șef al IPJ Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, trafic de influență și folosirea de informații care nu sunt destinate publicității, Constantin Ispas, ofițer de poliție și Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de cercetare abuzivă și folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.

În rechizitoriul procurorilor se arată că „în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, mai multe persoane vizate au obținut informații confidențiale pe mai multe căi, printre beneficiarii acestor informații nedestinate publicității fiind și Ghiță Sebastian Aurelian”.

Informațiile confidențiale priveau obiectul unor cercetări asupra unor persoane fizice sau juridice, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

„Concret, folosindu-se de influența pe care o avea și pe care o exercita efectiv pentru menținerea și promovarea în funcții publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpații Tudose Liviu Mihail și pe Dosaru Viorel să-i furnizeze informații confidențiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală”, mai arată rechizitoriul DNA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu